Gabriel Predescu despre industria hoteliera realitatile si tendintele curente

De obicei sunt un om rece. Greu de miscat si nepasator.
Aseara cand am ajuns acasa mi-a povestit sotia despre un om. Dupa ce a terminat povestea, l-am cunoscut.
Impresionant.Admirabil.
Fiul lui a avut un accident de masina (sofer tir, 27 ani) la Acatari in luna Martie. A fost operat la Cluj la Spitalul Clujana, a fost lasat doar 1 saptamana acasa, saptamana in care a facut ceva complicatii si de atunci e tot in spital la Clujana. Din Martie. Ei sunt din Braila.
Omul, tatal, nu si-a parasit fiul nici macar 1 zi! Doarme in masina (o dacie din ‘78) sub un pom in fata spitalului, in parcarea departata a blocului meu; de 3 luni de zile.
A primit aprobare de la spital sa faca 1 dus pe zi la o baie de serviciu. Are in portbagaj o butelie de voiaj pe care isi mai face una alta, un bidon de 5l taiat cu apa in care tine cateva rosii. El si sotia au pensie insumanata de 980 lei (sau ceva de genul - pana in 1000 lei). O vecina ii mai da din cand in cand cate ceva de mancare si ii tine la frigider cateva iaurturi care le-a cumparat (din ce?) pentru fiul lui. Nu se plange, nu cerseste, nu vrea ajutor. Cu greu am scos toata aceasta suferinta de la el. A trebuit sa dea spaga la doctori, anestezijti si asistente. Vrea sa isi asculte sotia care a zis “doi ati plecat la drum, doi sa va intoarceti acasa”. L-am convins cu greu sa vorbeasca cu mine, un pusti putin mai mare decat fiul lui si sa mearga cu mine. Nu vrea sa cheltui eu bani cu el. De ce cheltui eu cu el? E atat de rusinat incat nu ma poate privi in ochi. E un om puternic la trup si probabil a trait multe (si el a fost sofer de tir pe timpul lui Ceasca). Mancam, povestim. Imi vine sa plang. L-am convins sa bem si cate 1 bere. Parca e mai fericit. Cand vine friptura se intristeaza. Mananca toata garnitura si doar un coltisor de friptura. Nu se uita la mine si sfios ma intreaba daca poate sa o ia la pachet ca vrea sa-i duca si fiului lui. I-am zis sa o manance toata ca luam si pentru fiul lui. Pe parcurs imi dau seama ca e un om trecut prin viata si ca nu accepta mila si nici compasiune dar in situatia in care e acum nu are ce face.Pe drumul inapoi spre “casa”, ii promit ca de acum zilnic ii voi aduce mancare asa cum ii trebuie fiului lui si ca mai stam si noi “ase de vorba ca omenii”. Nu prea vrea pentru ca…ma roaga sa-i dau de lucru ca sa se poata revansa.Orice; se pricepe la lucruri agricole, la munci fizice, si altele cateva asa roamaneste. Insista sa se poata revansa. Nu are cu ce, nu imi trebuie nimic. Cat mai sta aici trei saptamani ma roaga sa-i dau sa faca ceva sa se poata revansa ca el nu are cum altfel. Are aceeasi varsta cu tata. E mai bine facut si cladit. Nu se poate uita in ochii mei. Si tata a avut candva tot o dacie tot gri dar din ‘73…apoi a fost a mea-prima mea masina.
Azi dimineata era in masina, cu geamul lasat, statea. Am oprit langa el sa il salut. S-a dat jos din masina, se fastacea, nici macar nu s-a apecat dupa 2 lei care i-au cazut din buzunar pana nu m-a salutat cum trebuie.Tot nu se poate uita in ochii mei.
Cine vrea sa mai dea o mana de ajutor…stiti cum sa dati de mine.