Gabriel Predescu despre industria hoteliera realitatile si tendintele curente

Azi e o zi foarte grea…in primul rand ca e luni. In al doilea, am lipsit de joi. In al treilea…si tot asa.
Acum, in timp ce mancam (in birou, ceva nu stiu ce e exact) mi-am readus aminte de prima mea pot zice experienta intr-un restaurant. Si am ras. Si m-am destins. Lucru foarte necesar azi, acum.
Prima mea experienta intr-un restaurant pot zice…nu eram cu parintii si alte d’alea…alea nu mi le aduc aminte. Dar
Eram undeva intre clasele a X si XII-a. Nu cred totusi XII ca atunci eram deja umblat. E drept nu prin restaurante de lux dar faceam fata. Deci undeva pe acolo. Fiind in Bucuresti — eu taran de provincie– ma invita o verisoara — fitzoasa de pe atunci si bla bla, desi e diferenta de luni ca si varsta, la un restaurant “mai de lux vere”. Stiind ca imi place la nebunie carnea de miel, specialitati d’astea, ma duce in ceva restaurant turcesc, musulman…nu mai stiu. Lux vere! Covor de imi aduc aminte si acum cum ma afundam in el. Mese cu fete de masa lungi cu voaluri etc. Ospatari toti la 180cm. Superb. Lux. Tin minte ca ma pierdusem cand ne-a invitat unul sa luam loc. Pe ea o cunosteau parca. In mintea mea de provincial “de unde te stiu astia?! cu ce turc umblii tu?” si altele care nu pot sa le reproduc aici.
Ne aduce meniurile, fara sa se uite in ele verisoara comanda stie ea ce, vin si tot ce trebuie la o masa. Eram foarte stingherit de tot ce ma inconjura. Fumam incet incercand sa nu ma uit la alte mese. Imi era foame de picam pe jos. Vorbeam cu verisoara. Mirosea a ceva extraordinar de bun. Imi ploua in gura. Vine ospatarul cu un cos cu paine araba. Calda scotea aburi. Mirosea atat de bine. Un alt ospatar in spatele lui cu un vas cu ceva lichid in el, cu frunze pe deasupra si lamai in el.
Provincialul si needucatul din mine: cum a lasat ospatarul vasul pe masa, chiar langa paine, am rupt din paine si am inmuiat acolo in vasul ala (credeam ca e ceva sos). Repede.Deja mancam bucata de paine cu “sos” cand verisoara foarte stingherita si dezicandu-se de tot abia mai are putere sa imi spuna “ala e sa te speli pe maini dupa ce terminam de mancat” — am crezut ca lesin. Ospatarul se uita la verisoara mea care era pe sub masa.
Am terminat de mancat ce ne-a adus in cea mai mare liniste. Mie nu mi-a fost rusine si nici nu imi este. Am baut singur toata sticla de vin. Am plecat amandoi eu facand glume…nu le-a gustat. Vreo 2 ani dupa aia i-a fost rusine sa ma mai scoata undeva cand mergeam in Bucuresti.
Acum 2 ani parca sau 3 mancam amandoi ceva foarte foarte complicat…admira maiestria mea.Am ras amandoi cand ne-am adus aminte.
Acum cand mi-am adus iar aminte am ras de m-am spart de faza de mai sus si am zis ca trebuie impartasita!