Un gand…partea I a

O mai spun o data si o sa o mai spun: trebuie inteles faptul ca noi (turismul romanesc) nu ne batem cu cel de langa noi, nu ne batem cu cel din judet, nici macar cu cel din alt judet care are aceleasi servicii si facilitati ci ne batem cu Bulgaria, Grecia, Turcia si cam toata Europa…avem de ceva timp un avantaj — suntem o tara extrem de sigura in comparatie cu multe altele…avem o tara frumoasa, cu munti, mare, peisaje si oameni minunati. In multe cazuri insa degeaba atate avantaje.
Citeam niste statistici dupa ce mi-a spus cineva niste lucruri interesante…si vad acolo cateva lucruri pe care eu unul le inteleg…dar unele dintre ele mai greu.
Maramuresul anul trecut a fost mai scump decat Valea Prahovei; care Valea Prahovei stim cu totii e…
Mamaia e peste Saint Tropez la preturi si in acelasi timp la grad de ocupare.
Oradea (Felix) se bate de la egal la egal cu Ungaria…desi la prima vedere are preturile mult mai mari.

In ordine inversa
Oradea (Felix) se bate pentru ca s-a investit enorm! Si se investeste. Totodata serviciile sunt de o calitate superioara altor destinatii de vacanta asemanatoare, pe alocuri foarte superioare. Produsul e pe toate gusturile si pentru toate buzunarele (cazare de la 70lei la 480lei, placinta de la 3 lei pana la muschi de +120), apa e calda si toboganele merg bine.Serviciile superioare, infrastructura destul de buna — in sensul ca E81, mai o bucata de autostrada, mai il legi si cu un city break de Cluj sau Sibiu in functie de unde te duci si treaba deja arata spre foarte bine.
Mamaia — ar trebui sa-i faca statuie lui Mazare! E ideea si viziunea lui, multi l-au blamat si condamnat, dar a facut din Mamaia un concurent real, care pe alocuri a depasit modelele pe care le-a urmat. Mamaia se bate de la egal la egal cu Ibiza si cu Saint Tropez. Da. Nu e de ras si majoritatea stiti lucrul asta. Ca nu e pentru noi, muritorii de rand asta e altceva — noi avem loc in gazda (dar atentie si la aia) si in satul de vacanta unde micul e tot 3 lei si canta Azur si Dan Ciotoi la o terasa acolo…Mazare a spus candva de mult ceva de genul “lasati-ma domnule cu litoralul romanesc perla si alte d’astea…turistul vrea distractie, fete, cluburi, festival, circ, tate mari si picioare lungi” si a facut ceva pentru care merita statuie. Pentru restul merita pe viata la Poarta Alba.
Maramures (acum il cunosc) mai scump decat Valea Prahovei. DA. E mai scump. Pe termen scurt se bucura o mana de bazdaci care nu inteleg cat rau isi fac ei cu mana lor. La general, e cam asa; exista si exceptii dar putine… dar merita un articol intreg…asa ca in articolul urmator 😉 care va fi mai funny si citez cateva (e deja scris in draft)
“poti sa ceri o mica avere pe un pachet de Paste, de Craciun intr-un rahat de pensiune, cu servicii indoielnice — de fapt ca la noi la tara la Maramures ca a devenit o scuza — cand cu aceeasi bani te poti duce lejer la Viena (sa nu zic Bulgaria sau Grecia sau Turcia) la VIENA! Un pachet de Paste e mai ieftin la Florenta decat la Borsa”
“Igiena=0 dar e misto ca e ca la tara si se pastreaza traditiile. Conditiile la general=0 dar iar e misto ca asa e traditional la tara. Constanta=0 pai la noi la tara nu se tine cont de astea. Serviciile=0 ca la noi la tara nu se serveste asa ca la marii domni ci asa ca la tarani! Taranca e mata cu tactu cand imi ceri 22 lei pe o ciorba de cartofi cu afumatura ca la tara mai apa chioara asa si afumatura vizibila la lupa…si nici servicii nu imi dai. Jumerile sunt bune. Peste tot. Tuica e buna dar si aia pe alocuri e indoita si te doare capul a doua zi.”
“Infrastructura=0 dar asa e traditional – sa nu avem drumuri asfaltate, ca noi nu aveam drumuri asfaltate. Pe distante bune nu stii daca a fost candva asfalt pe acolo si injuri de toate pentru saraca masina cate patimeste — dar asa iti trebuie daca nu stii ca aici e traditional si sa vii cu caruta.”
Aspectele pozitive in articolul urmator. Sunt si exceptii de la “traditionalul” asta …

Pantoful buclucas

Mi-am adus aminte azi de o intamplare comica care merita scrisa…
Aveam o echipa de ospatari mixta — tineri cu experienta si mai in varsta, aproape de pensionare cu foooarte multa experienta. Fiecare avea personalitatea lui, totul mergea struna, ne distram de minune. A fost de altfel una din cele mai frumoase perioade…echipa de acolo langa care am lucrat aproape 4 ani era fantastica.
Imi aduc aminte perfect totul, parca a fost ieri…
Printre clientii fideli ai hotelului, Directorul General al unui mare lant retailer de pantofi. Cand spun client fidel — domnul venea la cel tarziu 2 saptamani la noi pentru 2 nopti. Jovial, prietenos, ne cunosteam bine. Eu cu dansul mai discutam uneori seara serios de management, de proiecte, de financiar, de resursa umana la nivel de management si top etc, invatam din ce imi spunea dansul, il ascultam cu placere, uneori imi venea sa imi cer scuze, sa merg in birou sa imi iau caietul sa notez. Si dansul ma asculta — era un gentlemen. Cu personalul — vorbea cu fiecare pe limba lui dar niciodata nu se depasea acea limita a respectului.
Unul din cei doi ospatari de moda veche — mai …mai vorbaret, mai bagacios…mereu pus pe facut ceva sa intre in gratii sefului, clientului, mereu pus pe facut un tips…scotea tips si de la o cafea. Smecher de moda veche. Nu stia cu calculatorul dar in rest…profesor -filetari la masa, serviciu de vin..ati prins ideea.Deschidea usa, ducea bagajele, cerea lista de sosiri si stia la ce ora sa astepte si pe cine…Primeste omul de la fiica lui de nu stiu unde o pereche de pantofi…nu erau din cei mai frumosi. Nici macar “ok”. Si dorea sa-i vanda…a incercat cu personalul…nici unul nu a vrut sa-i cumpere.Nici macar in rate nu i-a vrut nimeni. Cand am auzit…a stiut ca am auzit si a venit sa imi spuna si sa-i vinda mie…i-am spus sa inceteze si sa isi vada de treaba.
Revine dl.Director care ma suna in prealabil (lucru foarte rar) si imi spune ca ar dori sa discute ceva cu mine la sosirea dansului daca se poate…il astept pe fotoliile de la receptie. Se scuza ca m-a sunat. Dorea sa imi ceara atentia deosebita si sa discut eu cu personalul pentru cina dansului din seara aceea. Imi cerea favorul de a avea un anumit ospatar la masa, de a-mi sensibiliza personalul si de a avea discretie maxima intrucat urma sa poarte niste discutii foarte grele cu..cu cineva. Il asigur ca totul va fi ok. Ne despartim.
Fac tot ce trebuie, explic celor ce trebuiau sa stie ce era de stiut.
La sosire ma prezinta celului cu care avea intalnirea…schimbam niste saluturi cordiale.Incepe cina. Masa dansului, discreta si cu discretia solicitata, separata de celelalte mese…ospatarul — seful de sala e magnific. Nici macar nu a vorbit in timpul serviciului, rapid si discret.Serviciul e impecabil, discretia maxima. Eu stau linistit la masa mea si imi vad de ale mele… nu obisnuiam sa stau seara la cina decat in cazul exceptionale — asta nu era asa exceptional dar am zis sa mai trag putin de timp.
Dupa un timp plec in birou…
La aprox 15 minute vine un ospatar la mine in birou “dl.Gabi….sa nu va enervati” — deja mi se umflase vena, fara sa mai scoata alte cuvinte…tace. Stie ce ar urma…”va rog eu sa nu va enervati” – “ziiii!” “pai stiti ca noi serveam si aveam grija si de restul meselor si de clienti si stiam sa nu mergem in partea aia…” aici deja m-am lasat pe spate in scaunul meu imens pe care il primisem special pentru astfel de momente…”pai nu stiu cum s-a intamplat dar la un moment dat seful de sala era sa aduca vin, eu supravegheam de la distanta si x (ospatarul batranel) s-a dus la masa la dl (directorul) cu cutia cu pantofi….dar asa repede, grabit, sa nu pot sa intervin” … eram vanat cred la fata … “si pana sa ajung si eu si sa zic ceva el povestea deja la masa ca sa-l ajute sa-i vanda pantofii intr-unul din magazine..si ca-i lasa asa sub masa sa-i ia la plecare sau ii duce in camera”…pana sa ma ridic, sa imi pun cravata trecusera peste 6-7 minute ceas (imens) de la incident. Trec ca fulgerul prin receptie, receptionerul imi zice ca “x (ospatarul) a si plecat” si intru in restaurant – cei doi…radeau de lesinau la masa, deranjau restul restaurantului…ma uit la ei , dau din umeri a bou, rad ca prostul si eu si ma duc…sa pun mana pe ospatar care dus fusese si nu a mai venit 2 zile la munca pana nu a trecut totul.
A doua zi, Dl. mi-a zis ca pe cat de aiurea si de stanjenitoare a fost tot incidentul a fost tot ce a trebuit ca sa incheie acea discutie cu zambetul pana la urechi si pozitiv…si ca nici daca faceam regie nu iesea asa de bine. Am rasuflat usurat.
Cum e sa te duci cu pantofii la masa sa-i vinzi in modul asta?! Mi-a explicat ospatarul a 2 zi cand am ras de am lesinat in loc sa-l “bat”…

Sarbatorile pentru noi

Sarbatorile pentru noi, Horecarii, sunt cele mai grele momente. Le-am urat din suflet si le urasc si mai tare acum. Indiferent de scara ierarhica, de ce iti propui si cum iti propui, de ce faci si cum faci. Le-am urat cand eram operativ, le-am urat si le urasc ca executive si le-am urat si le urasc ca pozitie A+.
Le uram cand eram departe de familie dar oricum eram tot la lucru. Le urasc acum cand desi acasa, desi imi propun sa imbin lucrul cu placutul de Revelion.
Sarbatorile sunt momentul acela cand noi lucram si altii se distreaza — desi nu asta e problema! Nu numai ca lucram dar lucram si muuuulte muuulte ore. Suntem buimaci si nu mai stim nici sa stam bine in picioare. Incercam din tot sufletul sa fie totul impecabil desi noi luam pastile sa rezistam fizic si psihic.
Eu am vrut sa si lucrez sa ma simt si bine alaturi de sotia mea. Am vrut si am incercat sa fiu aproape de departamentele cel mai greu incercate in perioada asta F&B si receptia (cu tot ce presupune ea).
Cred eu ca i-am ajutat si sustinut, indrumat asa cum trebuie. Osptarii sunt epuizati si ei. Bucatarii la fel. Toti sunt la pamant — incerc sa le ridic moralul putin, mai e doar 1 zi din pachet (oamenii astia lucreaza din data de 30.12-2015 pana pe data de 02.01.2015 la foc automat, organizati pe schimburi dar “dormind” in Resort-o sa explic in alt articol de ce prefer intotdeauna sa tin oamenii on site in astfel de cazuri desi este evident)
De sarbatorile astea data asta am reusit cateva performante in premiera…. am sfarsit atat de epuizat cum nu am fost absolut niciodata. Epuizat, consumat, obosit atat fizic cat si psihic. Nici pastilele nici cuvintele dulci ale sotiei si prietenilor nu m-au pus pe picioare — un somn de aprox 3 ore intrerupt de doar 4 telefoane si un dus au fost lucrurile care m-au facut sa iau cina si sa fiu iar in restaurant si nu la spital. Nu eram in halul asta nici cand lucram legat 5-6 zile cu doar 3-4 ore repaos la 24 ore. Probabil si varsta incepe sa isi spuna cuvantul?! Desi feelingul de satisfactie per total al clientului este unul foarte pozitiv, datorita unor probleme organizatorice pe care nu le puteam controla de la venirea mea pana acum in unitatea pentru care lucrez , lucrurile nu arata la fel de bine per cazuri individuale si nici interventiile mele nu au reusit sa repare foarte mult in unele cazuri. Am fost injurat de un client pentru ca nu a inteles ce ziceam si ce vroiam eu sa-i transmit – eu vroiam chiar sa fac ceva add value. Am reusit pana la urma sa il fac sa inteleaga macar partial dar tot e doar partial si eu am fost tavalit. A inceput sa imi tremure din cand in cand mana dreapta – asta chiar ma ingrijoreaza mai mult decat orice sincer sa fiu. Am ajutat baietii sa ridice ceva mobilier si ma doare spatele de 2 ketonale.
Ceva nu e ok. Chiar nu e. Nu stiu exact exact ce trebuie sa fac–gresit spus dar nu gasesc o exprimare…experienta, tot ce stiu, feelingul meu ma indreapta spre solutii care stiu ca vor functiona dar pana la implementare mai e mult de tot.
Urasc sarbatorile! Si credeti-ma ca orice bucatar , orice ospatar, orice receptioner, femeie de serviciu, electrician orice lucrator in Horeca le uraste!
Eu unul le urasc acum mai mult ca niciodata.

A subestima

Subestimarea. As putea incepe cu “story of my life” dar am un prieten care a fost si este si mai subestimat decat am fost eu vreodata. Dar cu el si despre el alta data…el e din pacate si cel mai ghinionist om din lume!
De tanar intrat in industrie am invatat ca niciodata sa nu subestimez! Sa nu imi subestimez colegii, sa nu imi subestimez sefii, sa nu imi subestimez subalternii, sa nu imi subestimez colaboratorii, partenerii etc. Sa nu imi subestimez niciodata clientii/oaspetii si sa nu judec nimic preconceput. Niciodata. Mai bine ii supraapreciez. Asa nu ai surprize care sa te ia prin surprindere, nu ai suprize sa fii prins cu garda jos.
Si m-am ghidat dupa acest principiu. Nu am subestimat pe nimeni si nimic si am cercetat temeinic inainte sa ma pronunt. Si am castigat. Aproape nimeni nu m-a luat prin surprindere. Si am fost constient de lucrul asta si mereu l-am avut in vedere.
Cat despre mine…am avut si am un avantaj enorm datorita faptului ca sunt subestimat. Constant subestimat. Ma refer in tara, in cariera din tara si de catre oamenii din tara. Afara oamenii aia, stiu din prima in principiu cu cine si ce au de-a face. Afara e altfel. Vorbim de tara. Constant subestimat. Indiferent in ce punct al carierei mele am fost, aproape mereu am fost subestimat. De toti. De colegi, de prestatori, de multi. La inceput eram extrem de tanar pentru functiile ocupate – se uitau oamenii la mine si nu se gandeau ca negociaza cu un om extrem de bine pregatit pentru acele negocieri cu traininguri in spate, cu practica, cu experienta, cu studii in sensul ala. Tot ce vedeau in fata ochilor era un pusti. Si il tratau ca atare. Si ii lasa acel pusti fara discount-uri si fara avanaje si le vindea ce vroia el, cum vroia el. Erau nepregatiti, il subestimau. Pustiul stia din primele 3 secunde lucrul asta si facea uz. Nici nu isi dadeau seama ce i-a lovit. Mai tarziu pentru look si pentru metoda de abordare — care culmea era controlata si premeditata. Eram putin neingrijit in look, putin nepasator. Aveam un alt tip de abordare pentru functiile ocupate. Totul era controlat. Stiam din primele secunde si aveam strategie. Nici nu isi dadeau seama ce i-a lovit. De cele mai multe ori reveneam si acordam o situatie win-win si astfel solidificam o relatie pe care o regasesc si azi dupa ani si ani de zile. Desi incheiam mereu cu avantaj si cum vroiam eu, reveneam de cele mai multe ori si acordam situatii win-win. Am fost mereu fair play si am dat dovada de etica. Cu cine a meritat.
Am fost subestimat de catre angajati.Cand dadeam consultanta-audituri, chiar si in locurile unde am fost angajat etc. Si aici totul e controlat de la looks la ceeace ce arat ca stiu si nu stiu. Angajatii Unitatilor ma subestimau. Nici nu isi dadeau seama ce i-a lovit. Imi aduc aminte de episoade in care F&B ma tratau de sus si apoi nu stiau ce e ala food cost sau brake down si nu stiau sa explice nimic din activitatea de F&B – ei erau ospatari cu o responsabilitate putin mai mare dar habar nu aveau de F&B in adevaratul sens. De alti sefi de departamente care pana in ultima clipa traiau cu impresia ca nu stiu despre ce e vorba…ca asta e venit cu pluta. Desi azi, in era digitala exista posibilitatea sa stii foarte multe despre o persoana inainte sa dai noroc cu ea.
Imi place sa fiu subestimat. E un avantaj pe care l-am avut mereu si l-am controlat.
Nu subestimati. Nu judecati dupa aparente. S-ar putea sa aveti surpriza ca un client care “nu pare” sa stie mult mai mult decat dvs despre muschiul de vita 😉 . S-ar putea ca un coleg nou sa fie mult mai pregatit decat lasa sa se vada. S-ar putea ca asistentul sa fie putin overqualified si tot asa.
Toate astea se invata cu experienta si rabdare. Si bineinteles o capacitate marita de asimilare. Si pregatire.
Imi place sa fiu subestimat.